Virusul H7N9 al gripei aviare s-a propagat într-o nouă provincie chineză

Virusul H7N9 al gripei aviare s-a propagat într-o nouă provincie chineză
Publicat: 14/04/2013, 15:12
Actualizat: 29/07/2014, 17:44

Virusul gripei aviare H7N9 s-a propagat într-o nouă provincie, duminică, a anunțat agenția oficială chineză, care semnalează două persoane bolnave în Henan, la vest de focarul central al bolii, relatează AFP.

„Două noi cazuri au fost anunțate duminică în provincia centrală chineză Henan”, a anunțat agenția China Nouă.

Până sâmbătă, prezența virusului H7N9 la om era, oficial, limitată la trei provincii din estul țării (Zhejiang, Jiangsu și Anhui) și municipalitatea Shanghai, metropolă din estul Chinei.

Dar sâmbătă a fost anunțat primul caz la Beijing, unde autoritățile au afirmat că o fetiță în vârstă de șapte ani, ai cărei părinți sunt comercianți de păsări, era purtătoare a virusului și a fost spitalizată. Starea ei s-a stabilizat.

Alte patru cazuri au fost semnalate duminică în Zhejiang, potrivit site-ului de microbloguri Weibo al unui cotidian regional. Cei patru pacienți, o agricultoare în vârstă de 64 de ani și trei pensionari în vârstă de 62, 75 și, respectiv, 79 de ani, sunt în stare gravă, potrivit Zhejiang Daily.

În total, de la anunțarea primului caz de infectare cu virusul H7N9, în urmă cu două săptămâni, au fost declarate contaminate 55 de persoane, dintre care 11 au decedat.

Înainte de cazurile înregistrate recent în China, tulpina H7N9 a gripei aviare nu s-a transmis la om. Ca și în cazul tulpinii H5N1, cea mai comună, oamenii de știință se tem că o mutație a virusului ar putea conduce la transmiterea acestuia de la om la om, ceea ce ar putea declanșa o pandemie.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a subliniat în această săptămână că nu există „niciun indiciu” în ceea ce privește transmiterea de la om la om a virusului.

Cele 19 persoane care se află în contact zilnic cu cei doi bolnavi din provincia Henan nu au prezentat niciun simptom, a anunțat China Nouă. Cei doi pacienți sunt un bucătar în vârstă de 34 de ani, care se află în prezent în stare critică și un fermier în vârstă de 65 de ani, a cărui stare s-a stabilizat.

Beijingul este o metropolă cu peste 20 de milioane de locuitori, situată în nordul Chinei, la peste 2.000 de kilometri de Shanghai.

Cele două vaste aglomerații urbane au luat măsuri pentru a limita extinderea bolii prin închiderea târgurilor de păsări vii și interzicerea curselor de porumbei, o activitate populară în China.

Autoritățile au sacrificat peste 500 de păsări în cartierul de la periferia Beijingului unde trăiește familia fetiței bolnave.

Shanghai și alte orașe mari au decis sacrificarea a zeci de mii de păsări, măsuri care, alături de psihoză, aduc lovituri dure industriei avicole chineze.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?